CARTEA A II-A. PROCEDURA CONTENCIOASA
TITLUL I. Procedura in fata primei instante
SECTIUNEA a 2-a Cererea de chemare in judecata
ART. 194
Cuprinsul cererii de chemare in judecata
Cererea de chemare in judecata va cuprinde:
a) numele si prenumele, domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru persoane juridice, denumirea si sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde si codul numeric personal sau, dupa caz, codul unic de inregistrare ori codul de identificare fiscala, numarul de inmatriculare in registrul comertului sau de inscriere in registrul persoanelor juridice si contul bancar ale reclamantului, precum si ale paratului, daca partile poseda ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, in masura in care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispozitiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile. Daca reclamantul locuieste in strainatate, va arata si domiciliul ales in Romania unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul;
b) numele, prenumele si calitatea celui care reprezinta partea in proces, iar in cazul reprezentarii prin avocat, numele, prenumele acestuia si sediul profesional. Dispozitiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile in mod corespunzator. Dovada calitatii de reprezentant, in forma prevazuta la art. 151, se va alatura cererii;
c) obiectul cererii si valoarea lui, dupa pretuirea reclamantului, atunci cand acesta este evaluabil in bani, precum si modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea inscrisurilor corespunzatoare. Pentru imobile, se aplica in mod corespunzator dispozitiile art. 104. Pentru identificarea imobilelor se vor arata localitatea si judetul, strada si numarul, iar in lipsa, vecinatatile, etajul si apartamentul, precum si, cand imobilul este inscris in cartea funciara, numarul de carte funciara si numarul cadastral sau topografic, dupa caz. La cererea de chemare in judecata se va anexa extrasul de carte funciara, cu aratarea titularului inscris in cartea funciara, eliberat de biroul de cadastru si publicitate imobiliara in raza caruia este situat imobilul, iar in cazul in care imobilul nu este inscris in cartea funciara, se va anexa un certificat emis de acelasi birou, care atesta acest fapt;
d) aratarea motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza cererea;
e) aratarea dovezilor pe care se sprijina fiecare capat de cerere. Cand dovada se face prin inscrisuri, se vor aplica, in mod corespunzator, dispozitiile art. 150. Cand reclamantul doreste sa isi dovedeasca cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul paratului, va cere infatisarea in persoana a acestuia, daca paratul este o persoana fizica. In cazurile in care legea prevede ca paratul va raspunde in scris la interogatoriu, acesta va fi atasat cererii de chemare in judecata. Cand se va cere dovada cu martori, se vor arata numele, prenumele si adresa martorilor, dispozitiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile in mod corespunzator;
f) semnatura.
ART. 195
Numarul de exemplare
Cererea de chemare in judecata se va face in numarul de exemplare stabilit la art. 149 alin. (1).
ART. 196
Nulitatea cererii
(1) Cererea de chemare in judecata care nu cuprinde numele si prenumele sau, dupa caz, denumirea oricareia dintre parti, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnatura partii sau a reprezentantului acesteia este nula. Dispozitiile art. 200 sunt aplicabile.
(2) Cu toate acestea, lipsa semnaturii se poate acoperi in tot cursul judecatii in fata primei instante. Daca se invoca lipsa de semnatura, reclamantul care lipseste la acel termen va trebui sa semneze cererea cel mai tarziu la primul termen urmator, fiind instiintat in acest sens prin citatie. In cazul in care reclamantul este prezent in instanta, acesta va semna chiar in sedinta in care a fost invocata nulitatea.
(3) Orice alta neregularitate in legatura cu semnarea cererii de chemare in judecata va fi indreptata de reclamant in conditiile prevazute la alin. (2).
ART. 197
Timbrarea cererii
In cazul in care cererea este supusa timbrarii, dovada achitarii taxelor datorate se ataseaza cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficienta atrage anularea cererii de chemare in judecata, in conditiile legii.
ART. 198
Cumulul de cereri
Prin aceeasi cerere de chemare in judecata, reclamantul poate formula mai multe capete principale de cerere impotriva aceleiasi persoane, in conditiile art. 99 alin. (2).
ART. 199
Inregistrarea cererii
(1) Cererea de chemare in judecata, depusa personal sau prin reprezentant, sosita prin posta, curier, fax sau scanata si transmisa prin posta electronica ori prin inscris in forma electronica, se inregistreaza si primeste data certa prin aplicarea stampilei de intrare.
(2) Dupa inregistrare, cererea si inscrisurile care o insotesc, la care sunt atasate, cand este cazul, dovezile privind modul in care acestea au fost transmise catre instanta, se predau presedintelui instantei sau persoanei desemnate de acesta, care va lua de indata masuri in vederea stabilirii in mod aleatoriu a completului de judecata, potrivit legii.
ART. 200*)
Verificarea cererii si regularizarea acesteia
(1) Completul caruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifica, de indata, daca cererea de chemare in judecata este de competenta sa si daca aceasta indeplineste cerintele prevazute la art. 194 – 197.
(1^1) In cazul in care cauza nu este de competenta sa, completul caruia i-a fost repartizata cererea dispune, prin incheiere data fara citarea partilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, dupa caz, sectiei specializate competente din cadrul instantei sesizate. Dispozitiile privitoare la necompetenta si conflictele de competenta se aplica prin asemanare.
(2) Cand cererea nu indeplineste cerintele prevazute la art. 194 – 197, reclamantului i se vor comunica in scris lipsurile, cu mentiunea ca, in termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicarii, trebuie sa faca completarile sau modificarile dispuse, sub sanctiunea anularii cererii. Se excepteaza de la aceasta sanctiune obligatia de a se desemna un reprezentant comun, caz in care sunt aplicabile dispozitiile art. 202 alin. (3).
(3) Daca obligatiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt indeplinite in termenul prevazut la alin. (2), prin incheiere, data in camera de consiliu, se dispune anularea cererii.
(4) Impotriva incheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitand motivat sa se revina asupra masurii anularii.
(5) Cererea de reexaminare se face in termen de 15 zile de la data comunicarii incheierii.
(6) Cererea se solutioneaza prin incheiere definitiva data in camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de catre un alt complet al instantei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra masurii anularii daca aceasta a fost dispusa eronat sau daca neregularitatile au fost inlaturate in termenul acordat potrivit alin. (2).
(7) In caz de admitere, cauza se retrimite completului initial investit.
ART. 201
Fixarea primului termen de judecata
(1) Judecatorul, de indata ce constata ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru cererea de chemare in judecata, dispune, prin rezolutie, comunicarea acesteia catre parat, punandu-i-se in vedere ca are obligatia de a depune intampinare, sub sanctiunea prevazuta de lege, care va fi indicata expres, in termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare in judecata, in conditiile art. 165.
(2) Intampinarea se comunica de indata reclamantului, care este obligat sa depuna raspuns la intampinare in termen de 10 zile de la comunicare. Paratul va lua cunostinta de raspunsul la intampinare de la dosarul cauzei.
(3) In termen de 3 zile de la data depunerii raspunsului la intampinare, judecatorul fixeaza prin rezolutie primul termen de judecata, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezolutiei, dispunand citarea partilor.
(4) In cazul in care paratul nu a depus intampinare in termenul prevazut la alin. (1) sau, dupa caz, reclamantul nu a comunicat raspuns la intampinare in termenul prevazut la alin. (2), la data expirarii termenului corespunzator, judecatorul fixeaza prin rezolutie primul termen de judecata, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezolutiei, dispunand citarea partilor.
(5) In procesele urgente, termenele prevazute la alin. (1) – (4) pot fi reduse de judecator in functie de circumstantele cauzei.
(6) In cazul in care paratul domiciliaza in strainatate, judecatorul va fixa un termen mai indelungat, rezonabil, in raport cu imprejurarile cauzei. Citarea se va face cu respectarea dispozitiilor art. 156.
ART. 202
Reprezentarea judiciara a partilor in caz de coparticipare procesuala
(1) In procesele in care, in conditiile art. 59, sunt mai multi reclamanti sau parati, judecatorul, tinand cont de numarul foarte mare al acestora, de necesitatea de a se asigura desfasurarea normala a activitatii de judecata, cu respectarea drepturilor si intereselor legitime ale partilor, va putea dispune, prin rezolutie, reprezentarea lor prin mandatar si indeplinirea procedurii de comunicare a actelor de procedura numai pe numele mandatarului, la domiciliul sau sediul acestuia.
(2) Reprezentarea se va face, dupa caz, prin unul sau mai multi mandatari, persoane fizice ori persoane juridice, cu respectarea dispozitiilor privind reprezentarea judiciara.
(3) Dovada mandatului va fi depusa de catre reclamanti in termenul prevazut la art. 200 alin. (2), iar de catre parati, odata cu intampinarea. Daca partile nu isi aleg un mandatar sau nu se inteleg asupra persoanei mandatarului, judecatorul va numi, prin incheiere, un curator special, in conditiile art. 58 alin. (3), care va asigura reprezentarea reclamantilor sau, dupa caz, a paratilor si caruia i se vor comunica actele de procedura. Masura numirii curatorului se comunica partilor, care vor suporta cheltuielile privind remunerarea acestuia.
ART. 203
Masuri pentru pregatirea judecatii
(1) Judecatorul, sub rezerva dezbaterii la primul termen de judecata, daca s-a solicitat prin cererea de chemare in judecata, va putea dispune citarea paratului la interogatoriu, alte masuri pentru administrarea probelor, precum si orice alte masuri necesare pentru desfasurarea procesului potrivit legii.
(2) In conditiile legii, se vor putea incuviinta, prin incheiere executorie, masuri asiguratorii, precum si masuri pentru asigurarea probelor.
ART. 204
Modificarea cererii de chemare in judecata
(1) Reclamantul poate sa-si modifice cererea si sa propuna noi dovezi, sub sanctiunea decaderii, numai pana la primul termen la care acesta este legal citat. In acest caz, instanta dispune amanarea pricinii si comunicarea cererii modificate paratului, in vederea formularii intampinarii, care, sub sanctiunea decaderii, va fi depusa cu cel putin 10 zile inaintea termenului fixat, urmand a fi cercetata de reclamant la dosarul cauzei.
(2) Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece in incheierea de sedinta declaratiile verbale facute in instanta cand:
1. se indreapta greselile materiale din cuprinsul cererii;
2. reclamantul mareste sau micsoreaza cuantumul obiectului cererii;
3. se solicita contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit in cursul procesului;
4. se inlocuieste o cerere in constatare printr-o cerere in realizarea dreptului sau invers, atunci cand cererea in constatare este admisibila.
(3) Modificarea cererii de chemare in judecata peste termenul prevazut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor partilor.