In Romania, plata intarziata a ajuns sa faca parte din peisajul obisnuit al relatiilor comerciale. O factura care trece de scadenta nu mai produce imediat alarma pe care ar produce-o intr-o piata mai disciplinata, pentru ca multe companii au invatat sa trateze intarzierea ca pe o prelungire aproape fireasca a termenului de plata. 
Aceasta obisnuinta s-a format intr-un mediu economic in care plata amanata sustine adesea functionarea afacerilor. Studiile despre comportamentul de plata arata ca intarzierile scurte, de pana la 60 de zile, sunt folosite frecvent pentru a regla nevoile de capital de lucru. Banca Mondiala explica si ea ca plata amanata dintre cumparator si furnizor reprezinta una dintre formele importante prin care este finantat comertul.
De aici apare una dintre cele mai mari vulnerabilitati ale companiilor romanesti. Factura intarziata incepe sa para o variatie a normalului, nu un semn timpuriu de risc. Cand intr-o piata foarte putine plati se fac exact la termen, iar o parte importanta depasesc chiar 90 de zile, pragul de alarma se muta mai departe in mintea decidentului.
Problema reala apare atunci cand aceasta normalizare slabeste reactia companiei. Managerul isi spune ca mai exista timp, ca relatia comerciala merita protejata si ca plata va veni putin mai tarziu. Intre timp, capitalul de lucru ramane blocat, presiunea se muta asupra cash-flow-ului, iar energia interna se consuma in urmarirea unor incasari care intarzie sa devina realitate.
De aceea, riscul nu sta doar in factura restanta, ci in obisnuinta de a o privi ca pe ceva firesc. In momentul in care intarzierea la plata devine regula de piata, companiile reactioneaza mai tarziu decat ar avea nevoie. Iar cand decizia vine tarziu, costul nu mai inseamna doar o suma neincasata, ci si timp pierdut, presiune financiara si o libertate de miscare tot mai mica.
TRC