SUSPENDAREA EXECUTARILOR SILITE PRIN POPRIRE

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ  Nr. 48/2020 din 9 aprilie 2020

privind unele măsuri financiar-fiscale

EMITENT:      GUVERNUL ROMÂNIEI

PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL  NR. 319 din 16 aprilie 2020

 

3. După articolul XVII se introduce un nou articol, art. XVIII, cu următorul cuprins:

„Art. XVIII. – Se suspendă măsurile de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanțele civile și comerciale declanșate după instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Nu se declanșează măsuri de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanțele comerciale și civile pe toată perioada stării de urgență, a stării de alertă până la data de 1 septembrie 2020. Măsurile dispuse anterior nu se aplică în cazul executărilor silite privind creanțele civile sau comerciale ce au drept titlu hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală pentru soluționarea laturii civile a cauzei. Măsurile de suspendare a executării silite a sumelor urmăribile sau disponibilităților bănești se aplică de drept de către organele de executare și instituțiile bancare sau terți popriți, fără nicio altă formalitate.”

OUG 48/2020 reglementeaza masuri financiar-fiscale, de drept public, adica obligatii de plata catre bugetul de stat.

Legea adoptata ieri in parlament, de aporbare a OUG 48/2020 ADAUGA un articol cu scopul de a reglementa aspecte de drept privat, adica relatii economice intre privati, printr-o masura ABSURDA si  FARA PRECEDENT. Comerciantii, producatorii, NU vor mai livra marfuri pe credit comercial, daca nu au la dispozitie cadrul legal de a-si recupera banii. Adica de ce sa furnizezi alimente, carburanti, medicamente etc. daca NU ai mecanismul legal de a incasa banii in caz de neplata voluntara. Legea adoptata,  incurajeaza neplata obligatiilor la scadenta. Daca am cumparat marfuri, bunuri, servicii, cu plata la termen, de ce la se mai achit inainte de septembrie 2020, din moment ce legea numai permite creditoriului sa apeleze la executare silita?! Angajatorii pot sa refuza plata drepturilor salariale, ca oricum salariatul nu poate executa silit angajatorul pana in septembrie 2020. Statul nu mai poate fi executat silit de catre privati?

Textul integral il puteti citi aici.

Lasa un comentariu

*

Google PageRank Checker