24 si 31 decembrie 2012 zile libere pentru angajatii de la stat
Prin Hotararea nr. 1123 din 27 noiembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 804 din 29 noiembrie 2012, Guvernul Romaniei a stabilit pentru salariatii din sectorul public ca zilele de 24 si 31 decembrie 2012 sa fie zile libere. Totusi, acestea se vor recupera in a doua si a treia zi de sambata din luna ianuarie 2013, adica in 12 ianuarie, respectiv 19 ianuarie 2012.
Se excepteaza cei care au locurile de munca in care activitatea nu poate fi intrerupta datorita caracterului procesului de productie sau specificului activitatii.
Aceste dispozitii nu se aplica magistratilor si celorlalte categorii de personal din cadrul instantelor judecatoresti implicate in solutionarea proceselor cu termen in data de 24, respectiv 31 decembrie 2012 si nici participantilor in aceste procese. De asemenea, aceste dispozitii nu se aplica personalului din cadrul Trezoreriei Statului care desfasoara in zilele respective activitati stabilite prin Normele metodologice privind incheierea exercitiului bugetar al anului 2012, aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice.
Dispozitiile privind zilele libere ale salariatilor din sectorul public pentru datele de 24 si 31 decembrie pot fi aplicate si angajatilor din sectorul privat, in masura in care partenerii sociali stabilesc astfel.
