RECURS IN INTERESUL LEGII privind investirea cambiilor, biletelor la ordin si a filelor cec.

RECURS ÎN INTERESUL LEGII

în problema de drept vizând „interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 61 alin. (4) din Legea nr. 58/1934 şi a dispoziţiilor art. 53 alin. (4) din Legea nr. 59/1934 raportat la art. 3733 alin. (11) din Codul de procedură civilă în referire la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierilor prin care s-au învestit cu formulă executorie titlurile de credit (cambie, bilet la ordin,cec). Admisibilitatea recursului împotriva acestor încheieri”.

„1. Astfel, unele instanţe de judecată au considerat că încheierile prin care au fost admise cererile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit menţionate anterior pot fi atacate cu recurs.

S-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (4) din Legea nr. 58/1934 privind cambia şi biletul la ordin, încheierea de învestire pronunţată de judecătorie nu este supusă apelului. Conform art. 106 din acelaşi act normativ, aceleaşi norme sunt aplicabile şi biletului la ordin.

Aceste norme sunt derogatorii de la dreptul comun, reprezentat de prevederile art. 3733 alin. (11) din Codul de procedură civilă, astfel încât devin aplicabile cu prioritate faţă de legea generală care prevede că încheierea prin care s-a admis cererea de învestire cu formulă executorie nu este supusă niciunei căi de atac.

În referire la învestirea cu formulă executorie a cecului, s-a arătat că această materie este, de asemenea, supusă unei reglementări speciale, conţinute în art. 53 alin. (4) din Legea nr. 59/1934, derogatorie de la dreptul comun, iar potrivit art. 721 din Codul de procedură civilă, aplicarea normelor speciale prevalează.

În virtutea caracterului unitar al procedurii execuţionale cambiale, aceste instanţe au apreciat că încheierile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit analizate sunt supuse recursului care se poate exercita potrivit regulilor generale conţinute de art. 299 alin. (1) Cod procedură civilă. (Anexa I)

2. Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că încheierile prin care sunt admise cererile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit analizate nu sunt supuse niciunei căi de atac, iar recursul exercitat împotriva acestor aceste inadmisibil.

În argumentarea acestei orientări jurisprudenţiale s-a arătat că dispoziţiile din Legea nr.58/1934 şi Legea nr.59/1934 se completează cu prevederile conţinute în art. 3733 alin. (11) din Codul de procedură civilă.

De asemenea, s-a reţinut şi că dispoziţiile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 58/1934 şi ale art. 53 alin. (4) din Legea nr. 59/1934 trebuie analizate în contextul istoric în care au fost adoptate, la acel moment recursul constituind o cale extraordinară de atac.

Ca atare, dispoziţia legală privitoare la interzicerea exercitării apelului din cele două legi speciale nu avea semnificaţia recunoaşterii posibilităţii exercitării recursului.

În această opinie s-a apreciat că, în prezent, există doar o aparentă contradicţie, sub aspectul analizat, între prevederile din legile speciale, indicate anterior şi cele conţinute în Codul de procedură civilă, iar în considerarea principiului legalităţii şi în lipsa unei prevederi normative exprese, nu se poate deduce existenţa unei căi de atac împotriva acestor încheieri. (Anexa II)

Apreciez că prima orientare jurisprudenţială este în litera şi spiritul legii.”

 

 

 

textul integral aici

http://www.mpublic.ro/recursuri/2012_civil/rc_05_09_2012.htm

 

Lasa un comentariu

*

Google PageRank Checker