Lumea a intrat intr-o noua faza si mai periculoasa de incertitudine economica din cauza crizei datoriilor statelor europene -Presedintele Bancii Mondiale Robert Zoellick

Intr-un interviu acordat The Australian, Robert Zoellick a declarat ca problemele economice europene sunt mai greu de rezolvat si mai grave decat problemele economice din SUA.

In ceea ce priveste Marea Britanie, Robert Zoellick s-a aratat ingrijorat ca revoltele populatiei ar putea sa aiba ca efect abateri de la programul de austeritate bugetara. Oricum, acesta este incredintat ca premierul britanic face ceea ce trebuie.

In ceea ce priveste economia Australiei, Robert Zoellick a avut o nota optimista deoarece aceasta este intr-o stransa legatura cu economia din Asia si din SUA.

In ultimele saptamani atentia s-a mutat asupra problemei datoriilor suverane ale statelor europene. Nu este ca in 2008 cand a lovit criza financiara. Aspectul pozitiv este ca oamenii si-au achitat datoriile si in prezent nu mai poate fi acelasi soc ca in 2009. Dar, pe de alta parte, tarile dezvoltate au aplicat politici fiscale si monetare care le-au adus pierderi.

Robert Zoellick a afirmat ca intreaga lume a fost implicata in reproiectarea sistemului financiar international, si puterea s-a mutat rapid asupra natiunilor in curs de dezvoltare care au o crestere rapida cum ar fi China, India, Brazilia si Asia de Sud-Est.

In ceea ce priveste China, Robert Zoellick a spus ca a inventat denumirea de “partener responsabil” in perioada in care acesta era adjunct al secretarului de stat american. Acum ar descrie China mai degraba ca o parte interesata reticenta.

TRANSILVANIA Recuperari Creante

 

Comentarii

  1. Paul says:

    Mi se pare o analiza corecta. Va felicit! Voi astia de la Banca Transilvania sunteti tari!

Lasa un comentariu

*

Google PageRank Checker