Incheiere netemeinica si nelegala de respingere a investirii cu formula executorie a unei file cec. Interpretare inedita si singulara in jurisprudenta. Recurs Transilvania Recuperari Creante. Admitere recurs, modificare Incheiere in recurs si investire cu formula executorie a filei cec.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. (…)

ÎNCHEIERE

Şedinţa publică de la 23 Februarie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE (…)(…)(…)

Grefier (…) (…) (…)

Pe rol judecarea cauzei comerciale privind pe petenta SC T. SRL, având ca obect „investirea cu formulă executorie”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu a răspuns petenta.

Procedura legal îndeplinită, fără citare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Instanţa, având în vedere înscrisurile existente la dosar, constată cererea în stare judecată şi o reţine spre soluţionare.

 

INSTANŢA

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 13.01.2010, sub nr. 887/280/2010, petenta SC T. SRL a solicitat învestirea cu formulă executorie a filei cec seria BH.341 cu nr. 00015635, emisă la data de 05.12.2008, de către debitoarea SC S.C.T. SRL, pentru suma de 71.019,20 lei.

În susţinere au fost ataşate, în copie şi original, înscrisurile justificative.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În calitate de titlu executoriu petenta invocă fila cec seria BH.341 nr. 00015635, emisă la data de 05.12.2008, de către debitoarea SC S.C.T. SRL, pentru suma de 71.019,20 lei, CEC refuzat la plată la data de 19.12.2008 cu motivarea „Refuz total. Client aflat în interdicţie bancară. Filă cec anulată”, astfel cum apare în justificarea refuzului de plată şi pe faţa verso a filei cec.

Instanţa apreciază că, în raport de dispoziţiile Legii nr. 59/1934 şi ale Regulamentului nr. 1/2011 al BNR modificat şi republicat, fila CEC nu întruneşte cerinţele legale pentru a produce consecinţele juridice caracteristice titlurilor de valoare şi, pe cale de consecinţă, şi a titlurilor executorii, neputând fi investită cu formulă executorie.

Astfel, conform disp. art. 27 din Regulamentul nr. 1/2001 al BNR privind organizarea şi funcţionarea la Banca Naţională a României a Centralei Incidentelor de Plăţi, interdicţia bancară, notificată de persoanele declarante la CIP, asigură prevenirea producerii unor noi incidente de plăţi şi sancţionarea titularilor de cont care le generează în circuitul bancar, iar conform disp. art. 28 din acelaşi regulament, în cazul refuzului la plată al unui cec ca rumare a producerii unui incident de plată major, asupra contului unui client, banca va lua în aceeaşi zi bancară măsura notificării titularului de cont al interdicţiei de a emite cecuri pe timp de un an începând cu data înregistrării la CIP a incidentului de plată major şi obligaţia de a restitui băncii (băncilor) al cărei (căror) client este formularele de cec aflate în posesia sa şi/ sau a mandatarilor săi.

Pe justificarea refuzului apare menţiunea „ Client aflat în interdicţie bancară. Filă cec anulată”, menţiune ce atrage concluzia că fila CEC a fost emisă după ce banca a procedat la înscrierea debitorului în CIP, acesta nemaiavând dreptul să emită astfel de cec-uri, creditorul având la rândul său posibilitatea să verifice solvabilitatea şi bonitatea cocontractantului său.

Astfel, CEC-ul, ca titlu formal, produce consecinţe legale dacă la data emiterii sale întruneşte cel puţin cerinţele formale pentru a fi considerat CEC. Or, fila CEC din cauză că era deja anulată la data emiterii, astfel că nu întruneşte cerinţele legale necesare pentru a putea fi considerată CEC.

Pe de altă parte, fiind emisă de un trăgător aflat în interdicţie bancară este emisă împotriva dispoziţiilor legale, astfel că, din interpretarea prevederilor art. 1 şi 53 din Legea 59/1934 rap. la art. 2 lit. c şi 28 din Regulamentul nr. 1/ 2001 al BNR, rezultă că aceasta nu poate fi învestită cu formulă executorie conform dispoziţiilor Codului de Procedură Civilă, urmând ca cererea petentei să fie respinsă.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

 

Respinge cererea formulată de către petenta SC T. SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, str. (…), nr. (…), jud. Cluj, de învestire cu formulă executorie a filei cec seria BH.341 nr. 00015635, emisă la data de 05.12.2008, de către debitoarea S.C. S.C.T. S.R.L., pentru suma de 71.019,20 lei.

Cu drept de recurs pentru petentă în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 23.02.2010.

 

Preşedinte,

(…)(…)(…)

Grefier,

(…)(…)(…)

A.F.G. 04 Martie 2010/ 2ex.

 

 

 

Împotriva Încheierii de mai sus, S.C. T. S.R.L. prin mandatar S.C. TRANSILVANIA RECUPERĂRI CREANŢE S.R.L., a declarat recurs pentru următoarele motive:

Fila cec emisă, întruneste toate conditiile prevăzute de art. 1 din Legea asupra cecului nr. 59/1934, respectiv: denumirea de cec, ordinul necondiţionat de a plăti o sumă de bani, numele celui care trebuie să plătească (tras), locul unde plata trebuie făcută , data şi locul emiterii, semnătura celui care emite cecul (trăgătorul), numele trăgătorului, denumirea persoanei juridice ori a entităţii care se obligă, codul trăgătorului, respectiv un număr unic de identificare, preluat din documentele de identificare sau de înregistrare ale trăgătorului.

Conform disp. art. 2 alin. 1 din Legea nr. 59/1934: Titlul căruia îi lipseşte una din condiţiunile arătate în articolul precedent nu va fi socotit cec.

Deoarece titlul solicitat de noi a se investi, contine toate elementele prevăzute de lege, acesta este un cec.

La data de 09.12.2008, conform Borderoului de încasare a cecurilor anexat, am depus în banca noastră, Banca B. Sucursala Cluj-Napoca, fila de cec pentru a se deconta.

La data de 22.12.2008, respectiv în a 13-a zi de la data emiterii, Banca R., Sucursala Pitesti a refuzat la decontare fila de cec, cu următoarele mentiuni:

-Lipsă totală de disponibil în termen,

-Cec emis de un trăgător în interdictie,

-Cec anulat.

CRITICAREA ÎNCHEIERII RECURATE

 

Asa cum am arătat mai sus, fila cec întruneste toate conditiile prevăzute de art. 1 si urm. din Legea cecului nr. 59/1934.

Retragerea din circulatie, solicitarea băncii către emitentul aflat in C.I.P. de a restitui filele de cec, precum si mentiunea anulării cecurilor existente ESTE O SANCTIUNE ADMINISTRATIVĂ, prevăzută de Regulamentul nr. 1/2001 al B.N.R. si nu o sanctiune prevăzută de Legea nr. 59/1934.

 

În mod ilegal, Banca R. a făcut mentiune pe fila cec: cec anulat.

Capitolul 9 din Legea nr. 59/1934, intitulat Despre anularea şi înlocuirea cecului, cuprinde dispozitiile legale referitoare la anularea unei file cec.

Astfel, conform disp. art. 67 din Legea nr. 59/1934, asa cum a fost modificat prin O.G. nr. 11/1993: presedintele judecătoriei de la locul plătii poate pronunta ordonanta de anulare a filei cec. Formalismul anulării este prev. de disp. art. 67 alin. 4 din Legea nr. 59/1934: Ordonanţa trebuie să fie notificată atât trăgătorului cât şi trasului şi publicată în Monitorul Oficial, la stăruinţa şi pe cheltuielile petiţionarului.

Mai mult, conform dis. art. 69 din Legea asupra cecului: Până la împlinirea termenului prevăzut de art. 67 (publicare în M.O. –n.n.), petiţionarul va putea exercita toate actele de conservare a drepturilor sale şi poate să ceară plata cecului, dând cauţiune sau, în lipsă de cauţiune, consemnarea sumei.

Asadar, Banca R. NU are nici un drept să facă mentiune de cec anulat, si în nici un caz această anulare NU are efectele anulării legale a unui cec, în conformitate cu disp. Cap. 9 din Legea nr. 59/1934.

Mentiunea făcută de Banca R. pe verso filei cec: cec anulat, NU se regăseste în documentul Justificare Refuz, tocmai pentru faptul că reprezentantii băncii cunosc modalitatea legală de anulare a unui cec.

Pe de altă parte, dacă Instanta căreia i s-a adresat Cererea de investire cu formulă executorie a filei cec, a respins cererea pe baza acestei mentiuni, în mod clar si evident Instanta a pronuntat o hotărâre netemeinică si nelegală, ignorând normele de drept în materie.

Regulamentul B.N.R. nr. 1/2001 asa cum este intitulat: privind organizarea si functionarea la Banca Natională a României a Centralei Incidentelor de Plăti, are un alt scop, prevăzut de art. 1 din actul normativ respectiv: Centrala Incidentelor de Plăţi, denumită în continuare CIP, este un centru de intermediere care gestionează informaţia specifică incidentelor de plăţi, pentru interesul public, inclusiv pentru scopurile utilizatorilor.

Interpretarea inedită, singulară în jurisprudenta instantelor din tară, prin care o filă de cec retrasă, ori anulată (conform Regulament B.N.R. nr. 1/2001) –ca sanctiuni administrative (interdictie bancară timp de un an), conform căreia fila cec retrasă sau anulată –NU MAI ESTE CEC, ori că NU mai întruneste conditiile legale pentru a fi considerat cec este una total gresită si fortat argumentată de instantă prin interpretarea Legii nr. 59/1934 cu Regulamentul B.N.R. nr. 1/2001.

În mod gresit instanta a dat fortă legală Regulamentului B.N.R. superioară Legii nr. 59/1934. Legea prevede modalitatea de anulare a unei file cec.

Regulamentul B.N.R. nr. 1/2001 NU poate stabili alte modalităti de anulare a unei file cec, înafara celor stabilite prin Legea cecului. Totusi, Regulamentul B.N.R. prevede o modalitate de anulare a filelor cec solicitate la restituire (după un incident bancar) si nerestituite, denumire de anulare improprie considerăm noi, sau în orice caz cu alte efecte juridice decât anularea cecului dispusă de instantă si prevăzută de Legea nr. 59/1934. Scopul reglementării B.N.R. de anulare a filelor cec este de a disciplina trăgătorul aflat în interdictie bancară, astfel încât un an de zile să nu poată utilize file de cec, indiferent de banca la care se adresează.

De altfel, în mod absolut gresit, în solutionarea cererii de investire, instanta a motivat respingerea solicitării pe dispozitiile cuprinse la art. 28 din Regulamentul B.N.R. nr. 1/2001, capitol intitulat: Interdictia bancară.

Interdictia bancară reglementează efectele anulării unei file cec în conditiile Regulamentului B.N.R. nr. 1/2001, si nu pot fi retinute în motivarea unei astfel de hotărâri, că un astfel de instrument NU poate fi considerat cec.

Singura modalitate legală de anulare este cea prevăzută la capitolul 9 din Legea cecului, nr. 59/1934.

Fată de cele de mai sus, vă solicităm admiterea recursului, modificarea Încheierii si admiterea cererii noastre de investire cu formulă executorie a filei cec.

 

La data de 30 iulie 2010, Tribunalul Arges, Sectia Comerciala, a admis recursul Transilvania Recuperari Creante, a modificat Încheierea din 23.02.2010 in sensul ca admite cererea si dispune investirea cu formula executorie a filei cec. Hotarare irevocabila.

Facem mentiunea ca pe rolul completului de judecata al Judecatoriei Pitesti au fost mai multe dosare in aceasta situatie, de la diversi petenti care au fost solutionate prin Incheieri de respingere.

Dupa pronuntarea Hotararii de mai sus de catre Tribunalul Arges, Sectia Comerciala, s-a modificat si practica completului Judecatoriei Pitesti.

Comentarii

  1. UN ANONIM says:

    Doamne, multi amatori sunt in justitie.

  2. Chirea Marius says:

    Multi Judecatori sunt in functie doar pe baza spagii practicate , pana si CEC-ul nu e o creanta certa, lichida si exigibila , eu ma chinui sa anulez un CEC cnf art.67 din Lege de 2 ani si tot nu e o pronuntare ! sunt numai incompetenti !

Leave a Reply to Chirea Marius Cancel reply

*

Google PageRank Checker